De la Oana am invatat ca : „a fi motivat inseamna sa continui sa faci un lucru atunci cand numai gandul ca trebuie sa il faci din nou iti provoaca greata”.
Ea asa face. Ea incearca sa fie un model. Si uneori chiar reuseste! ( cel putin cu Andreea a reusit: jumatate din bagajul ei sunt cosmetice. Al Andreei, vreau sa zic. Caci:”Lasa draga, ca nu cari tu. Eu mi le car.”)
De la Oana am invatat ca adevarul se spune in fata. Oricat de mult ar durea. (Eu inca mai cred ca poate deveni foarte dureros sa ii spui cuiva ceva ce in esenta sa insemne :” Ai ras de mine ca nu sunt bun, dar tu esti varza”. Poate deveni dureros pentru cel care o spune. Eu n-as face-o, ca sunt fire sensibila)
Oana mi-a dat speranta ca lumea in care traiesc inca are valori si m-a impresionat cand vorbea cu copiii mai apropiat si mai profund decat o fac de multe ori, din pacate, parintii sau bunicii.
Oana m-a facut sa rad cand nu putea sa inoate, de teama ca ii intra apa in nas.
Oana mi-a lipsit la Cluj anul acesta, caci a ramas acasa sa dea (sa ia) examene. Ne-a lipsit tuturor in sala, cand Dan era lipit de scaunul de arbitraj, copiii sareau de la o proba la alta, iar tot greul la incalzire a cazut pe Vlad, mi-a lipsit in diminetile dinainte de competitie, cand as fi vrut sa incurajez copiii, dar vorbele imi ieseau greu, iar ei ma priveau cam cu mila…..insa cel mai mult mi-a lipsit seara, dupa dus, ca n-avea nimeni un feon (asa se scrie?!), sau o amarata de placa de indreptat parul….
Oana…. Oana e ca o boala incurabila: la inceput nu stii ca e acolo, apoi incet, incet, te patrunde, pana cand nu mai ai scapare. Incepi sa vrei sa fie toti ca Oana. Sa te poti bizui pe cuvantul lor, sa ai un umar pe care sa pui capul cand ti-e greu; sa ai si tu motiv sa opresti autocarul – ca doar n-o sa ceri oprire de tigara cand profesionistul de la volan face sapte ore de la Craiova la Ploiesti – dar daca tot a oprit sa-si revina Oana…… Incepi sa te intrebi cu ce a crescut-o, dom’ne, maica-sa, ca tu nu mai stii ce pofte sa le faci la ai tai, doar-doar or iesi si ei tot asa.
Apoi, incet si cu rabdare, vezi ca modelul incepe sa se reproduca: se mareste volumul bagajelor, creste timpul de stat in baie si la oglinda, hainele sunt alese si chiar pastrate cu mai multa grija, atitudinile se mai cizeleaza si gusturile sunt tot mai sofisticate…. Iti lasi copilul tot mai mult in preajma ei, caci iti dai seama ca al tau mai are de lucrat la cateva detalii: daruire si abnegatie, putere de munca, rezistenta fizica, consecventa in opinii. Oricum, si al tau e pe calea cea buna. Se vede in geanta cu care pleaca la competitie. Si in cele cu care se intoarce.
Devii realist, si te resemnezi: ca Oana n-are cum sa fie, ea e unica. Si, pana la urma, asa e si al tau…. Pentru ca are un model pe care sa-l urmeze.
LA MULTI ANI! Sa ne traiesti, sa ne stai prin preajma, sa-ti pastrezi puterea de a da putere! Iti multumim Oana pentru ca ESTI.
